Mobilitate = Tinereţe

Articulaţiile încep să scârţiie, muşchii dor la întindere, spatele începe să supere dimineaţa la sculare, pielea face cute…adio elasticitate!

Elasticitatea şi mobilitatea sunt două „calităţi” care se menţin (cu multă muncă) dar odată pierdute greu mai pot fi recâştigate câteva procente (din ce s-a pierdut). De ce? Simplu! Fibrele elastice se regenerează doar atât timp cât corpul primeşte informaţii ca este nevoie de ele în mod expres. O dată cu lipsa de mişcare, cu statul excesiv pe scaun la birou sau în maşină, când singurul sport practicat relativ constant este „shopping -ul” numărul fibrelor conjunctive elastice încep treptat să scadă şi să fie înlocuite cu fibre conjunctive cu grad scăzut de elasticitate – deci calitatea structurii se modifică. Pentru organism fibrele elastice sunt „scumpe” şi atunci de ce ar investi corpul în ceva ce nu este folosit destul de des la capacităţi maxime?! De aceea întinderea regulată a musculaturii, tendoanelor, ligamentelor, fasciilor, aponevrozelor, mobilizarea articulaţiilor către capătul lor maxim de mişcare este cheia menţinerii elasticităţii structurilor. De aceea trebuie făcute acele exerciţii de mimică cu strâmbături şi schimonoseli, exerciţii fizice de tip stretching sau yoga, aerobics, fitness, înot, tenis sau alte sporturi cât mai des şi constant posibil.

Dar dacă am constat că am pierdut mult faţă de odinioară se mai poate câştiga ceva? Cu siguranţă DA, dar cât de mult este greu de spus şi diferă de la o persoană la alta. Forţând mobilitatea făcând stretching, yoga fără instructor sau diferite exerciţii aerobice cu greutatea corpului riscaţi rupturi musculare, forţări articulare sau chiar discopatii lombare! Exerciţiile active de tip auto - stretching, yoga asociate sau nu cu efortul fizic pot mări mobilitate la copii (5-12 ani), îmbunătăţi şi menţine la adolescenţi (16-18 ani) şi doar menţine la celelalte categorii de vârstă, dar pot face rău la persoanele de peste 30 ani care, după o pauză de câţiva ani buni, reîncearcă să câştige mobilitatea de odinioară. Cu alte cuvinte – nu forţa mai mult decât poţi duce!

Există şi situaţii speciale când prin terapie trebuie îmbunătăţită mobilitatea pierdută, a pielii, de exemplu, după naştere (cu vacuum, exfolieri cu AHA, creme, exerciţii fizice), a unor articulaţii blocate după imobilizare post fractură, ghips sau intervenţii chirurgicale – prin kinetoterapie, terapie manuală. Am putea spune că masajul terapeutic special făcut poate îmbunătăţi elasticitatea pielii feţei sau membrelor. Stretching-ul (autostretching sau tehnici miotensive făcute de kinetoterapeut) poate menţine şi îmbunătăţi elasticitatea pielii, muşchilor, tendoanelor şi aponevrozelor. Terapia manuală poate îmbunătăţi mobilitatea şi elasticitatea articulară şi ligamentară influenţând indirect şi muşchii, fasciile şi aponevrozele. Power-Plate-ul poate menţine şi chiar îmbunătăţi elasticitatea osoasă.

Dacă nu aţi făcut de mult mişcare şi aveţi peste 30 ani ar trebui să începeţi cu o programare la un kinetoterapeut care vă testeze şi sa va informeze despre eventualele contraindicaţii de mişcare specifice problemelor personale.

Munca de birou si durerile de spate

Aproape orice meserie am avea, succesul indeplinirii sarcinilor de serviciu depinde, in coplesitoare masura, de utilizarea computerului. Stam tintuiti cel putin opt ore pe zi pe scaunul de birou cu ochii pe schemele, graficele, cifrele, textele si contractele care dau un sens vietii noastre cel putin din punct de vedere financiar. Iar cand, spre sfarsitul zilei, ne ridicam de acolo, nu o facem decat pentru a ne indrepta grabiti, asezati aproape confortabil pe un scaun de masina mica, catre biroul de acasa unde ne asteapta alte cateva ore de navigat printre pixelii ecranului de calculator.

Sedentarismul ar putea sa devina proba olimpica, atat de multi experti in practicarea lui exista si dupa o zi intreaga de „stat“ ne simtim ochii injectati si avem dureri de spate specifice muncii de salahor. Partea si mai neplacuta e ca modul in care stai, tastezi si privesti la monitor îti influenteaza pe termen lung coloana fie ea cervicala sau dorsala. Obosind de prea mult stat pe scaun, te relaxezi „sprijinindu-te pe tine“ cifozand (arcuind) coloana dorsala si relaxand astfel muschii spatelui, iti plimbi ochii de la tastatura la monitor sau stai încordat ca un arc. Adunate, aceste ore petrecute în fata unui monitor pe parcursul unui an ar putea totaliza luni de zile de incremenit în pozitii vicioase.

Muschii paravertebrali (lungi, ai spatelui), nefolositi corespunzator, în timp îti diminueaza forta, iar spatele se blocheaza formand o cocoasa din ce în ce mai rigida, mai greu de mobilizat. Din cauza blocarii zonei dintre omoplati zona cervicala va fi fortata pentru a compensa lipsa de mobilitate. Astfel pot apareadureri la incheietura pumnului (sindrom de tunel carpian),  junghiuri cumplite intre omoplati, dureri occipitale, nevralgie de Arnold, dureri iradiate în umar sau chiar care coboara pe mana în jos, greutate la rotatia capului sau posibilitate de rotatie asimetrica, blocaje lombare, discopatii cervicale sau lombare, modificări ale curburilor normale ale coloanei vertebrale si lista e ingrijorator de lunga. Aceste dureri sunt trecatoare la început, dar mai apoi devin insistent de suparatoare. Atunci, ce-i de facut ca sa-i fie bine spatelui tau fara sa renunti, pentru ca oricum ti-ar fi imposibil, la mouse, e-mail sau messenger? Solutia este gimnastica, dar nu oricare, ci aceea recomandata de un kinetoterapeut care stie cum sa foloseasca exercitiul fizic ca medicament. Iar un centru de WELLNESS sau KINETOTERAPIE, unde o intreaga echipa de terapeuti poate avea grija de tine, va fi alegerea cea mai placuta si mai comoda.  Procedura de tratament folosita in astfel de cazuri este urmatoarea: prima sedinta consta intr-o scurta evaluare a gravitatii problemelor precum si in consiliere cu privire la prevenirea recidivelor, urmatoarele 2-3 sedinte sunt rezervate mobilizarii manuale a coloanei vertebrale. Ulterior, se va crea un program de gimnastica individualizat, care sa restabileasca functionalitatea intersegmentara precum si cresterea fortei si echilibrului muscular. Programul va putea fi modificat în functie de rezultate. El poate fi executat si acasa, dar pentru mai multa consecventa propun ca el sa fie dus pana la capat sub îndrumarea specialistilor.

În rest, nu uita sa faci cat mai des gimnastica, sa faci pauza7min  dupa fiecare 50 de minute de lucru la calculator, sa-ti cumperi pentru acasa sau sa soliciti, la job, un scaun ergonomic, sa tii ambele picioare pe podea sau pe bara de la birou si sa eviti pozitia picior peste picior sau alte poziții asimetrice, sa ai grija sa ai permanent ambele fese pe scaun si sa simti aceeași presiune in ele, să nu te sprijini doar pe un cot si sa inveti sa folosesti tastatura fără a te mai uita la taste. În mai putine cuvinte sa nu uiti, oricat de captivanta ti-ar fi munca, de starea de bine si de sanatatea corpului tau = AI GRIJA DE TINE !

Scurt istoric al ideii de wellness

La începutul anilor 60’ se producea o revoluţie globală privind conceptul de viaţă. Speranţa de viaţă crescuse, descoperirile medicale permiteau atingerea a noi vârste record, generaţie după generaţie ieşea la pensie, erau în putere şi „începeau o nouă viaţă”. Aceasta a permis apariţia unui trend  - antiaging therapy. Ana Aslan spunea „să dăm viaţă anilor şi nu ani vieţii” (dar dacă acum s-ar putea amândouă….). Lupta împotriva îmbătrânirii a scos la iveală că, după o viaţă nesănătoasă,  puţine se mai pot face pentru a „reface” ceea ce s-a pierdut şi astfel cercetătorii au demonstrat că a menţine ceea ce ai şi a îmbunătăţi la maximum  performanţele specifice corpului tău este singura soluţie pentru o viaţă lungă şi de calitate. Din această cauză chiar concepţia caselor de asigurări medicale din occident s-a modificat pe parcurs considerând că e mai rentabil să plăteşti pentru a preveni starea de boală  - pentru profilaxie  - decât pentru a o trata. Astfel s-a format conceptul – well-being. În acest fel accentul s-a mutat de pe „Cum să tratez rapid şi eficient boala când apare?” pe „Ce să fac să rămân sănătos?”

            Wellness – este folosit în general cu sensul de „echilibru între minte, trup şi spirit pentru a atinge şi menţine starea de bine”. Cu alte cuvinte – „Nu e de ajuns să nu fiu bolnav, dar dacă sunt sănătos vreau sa fiu şi fericit!”. Conceptul s-a extins, fiind folosit pentru a descrie modalităţi de îmbunătăţire a calităţii vieţii. Astfel, revenirea la natură, la medicina alternativă care conţine tehnici precum presopunctura, masajul reflex, masajul cu pietre, folosirea aromo-terapiei, a plantelor medicinale, etc. s-a impus ca o necesitate. Revenirea la medicina alternativă a presupus şi revenirea la conceptul de „viziune holistică” adică de a vedea întreg corpul uman ca un tot unitar, ca un sistem interdependent în care nu se poate schimba o piesă ci trebuie avut grijă de el per ansamblu.

Iniţial au fost astfel concepute programe de wellness care să confere participanţilor senzaţia că se simt mai bine şi au mai multă energie. Aceste programe permit individului să îşi asume responsabilităţi crescute vis-a-vis de propria sănătate. S-a căutat să se obţină o mai bună adaptare la efort (fitness, aerobic), controlul greutăţii (programe nutriţie) sau relaxare neuropsihică (stres management). Ulterior programele de wellness s-au diversificat acoperind şi latura de estetică corporală.

Tot în cadrul ideii generale de wellness putem include şi gimnastica profilactică. Scopurile principale ale acesteia este de a preveni starea de boala prin mişcare şi de a preveni agravarea unor afecţiuni deja existente precum scolioze, spondiloze, discopatii, lombalgii, artroze (gonartroză, coxartroză, etc.). Acest program de gimnastică va trebui individualizat de kinetoterapeut în funcţie de problemele fiecăruia, tipul de activitate profesională,  perioada din an, etc. 

Ce este KINETOTERAPIA?

Kinetoterapia = terapia prin mișcare 

Kinetoterapia este o profesiune paramedicală care se ocupă cu descoperirea, evaluarea şi recuperarea unor afecţiuni având ca principal mijloc de tratament mişcarea cu scopul reintegrării cât mai rapide a individului în activitatea profesională, în societate şi familie.

Ea se adresează în principal persoanelor cu afecţiuni ale aparatului locomotor (ale oaselor, muşchilor, articulaţiilor), probleme de natură posttraumatică, degenerativă (reumatică, probleme de statică vertebrală, etc.), unor probleme ale sistemului nervos (pareze, paralizii, hemi, di, tetraplegii, parkinson,etc., probleme cauzate de stres şi suprasolicitare, etc.), unor probleme ale sistemului cardio-circulator (adaptare cardio - respiratorie la efort, post infarct, prevenirea agravării hipertensiunii arteriale  descoperite in primele faze, etc.) şi respirator precum şi în tulburări ale altor aparate şi sisteme.

Programul de kinetoterapie poate conţine:

• Evaluarea iniţială şi evaluări pe parcurs – pentru a şti de unde se pleacă şi ce se poate obține prin recuperare;
• Manipulări articulare manuale – pentru restabilirea unei mobilități normale articulare, astfel încât mișcarea globală să nu sufere compensări din alte articulații şi astfel să se producă noi probleme;
• Mișcări pasive sau active conduse de kinetoterapeut pentru a fi sigur că este pusă în acţiune grupa musculară corespunzătoare în acţiune sau că mişcarea se execută pe direcţia corectă chiar dacă muşchii care ar trebui să o facă nu reuşesc să o controleze;
• Mişcări active libere, pe uscat,  în apă sau la aparate – doar când terapeutul este sigur că pacientul poate controla corect ceea ce face – cu scopul creşterii forţei musculare, îmbunătăţirii stabilităţii articulare, educării/reeducării abilităţilor pierdute sau diminuate;
• Masaj și tehnici complementare (reflexoterapie plantară sau a ţesutului conjunctiv, shiatsu, presopunctură, elongaţii, tracţiuni, etc.)– pot fi executate fie la începutul şedinţei pentru a pregăti segmentul, zona pentru terapie, fie pe parcurs, în pauze, pentru a relaxa tensiunile musculare sau a diminua durerile apărute.

 Programul de kinetoterapie poate fi conceput pentru grup sau individual.

Programul individualizat pe realităţile fiecărui pacient este cheia succesului. Modificarea lui în funcţie de evoluţia individuală este o necesitate. Interacţiunea directă, continuă dintre terapeut şi pacient dă posibilitatea terapeutului de a verifica continuu rezultatele obţinute precum îi dă şi pacientului un sentiment de siguranţă. De aceea terapeutul trebuie să ştie să îşi explice deciziile terapeutice şi să ceara acordul pacientului în ceea ce are de gând să facă. De asemenea trebuie să educe pacientul asupra contraindicaţiilor parţiale sau totale ale exerciţiilor fizice sau mişcărilor care îi pot produce agravarea problemelor.

Programul de kinetoterapie poate fi conceput în scop profilactic, terapeutic, sau de recuperare.

•  Profilactic – pentru a preveni starea de boală (aerobic, pilates, fitness, etc.),  pentru a preveni agravarea unei boli cronice (discopatii, spondilita anchilozantă, reumatismul articular, scoliozele, etc.), sau pentru a menţine pe termen lung rezultatele obţinute prin terapie (după recuperare post intervenții chirurgicale, hernie de disc, după recuperarea unei proteze de sold, etc.)
• Terapeutic – când exerciţiul fizic e folosit ca „medicament”, de administrarea lui depinzând revenirea la starea de normal în situaţii ca: hemiplegii, post fracturi, luxaţii, entorse care presupun aparat ghipsat, post intervenţii chirurgicale care presupun schimbări anatomice – proteze de şold, genunchi, umăr, ligamentoplastii, osteosinteză, etc.)
• De recuperare – pentru refacerea, reeducarea unor funcţii pierdute sau diminuate – refacerea mobilităţii , forţei, stabilităţii şi abilităţii unei articulaţii, unui segment sau chiar corpului întreg (recuperare unui umăr blocat, recuperarea mersului, echilibrului articular sau al corpului, capacităţii de prindere a obiectelor – prehensiunii, etc.)

 Kinetoterapia este practicată de KINETOTERAPEUŢI.

KINETOTERAPEUTUL este un specialist cu studii superioare care poate urma diverse studii de supraspecializare – cursuri postuniversitare de masterat, cursuri tematice, cursuri de perfecţionare. El trebuie să îşi asume răspunderea actului terapeutic efectuat precum şi a deciziilor pe care le crede necesare pentru buna desfăşurare a activităţii de kinetoterapie. El se afla în raport de colaborare cu medicul specialist dar nu poate executa terapie fără un diagnostic medical de specialitate!