CÂND MĂ DUC LA NEUROCHIRURG?

Neurochirurgia este o ramură a chirurgiei care se ocupă de operaţiile pe creier şi alte intervenţii ale sistemului nervos central şi periferic ori a sistemul nervos de control autonom.  

Medicul neurochirurg este chirurgul specializat în a diagnostica si efectua intervenţii chirurgicale cu scopul de a reda funcţionalitatea normală a sistemului nervos central şi periferic. 

La neurochirurg se ajunge fie cu o trimitere de la medicul de familie, de la medicul neurolog, reumatolog, radiolog, de recuperare sau chiar de la kinetoterapeut, mai ales când se observă o fenomene neurologice permanente (durere, amorţeli, furnicături, senzaţie de arsură, etc.) precum şi o diminuare a funcţionalităţii unui segment sau regiuni a corpului  relaţionată cu o afectare directă a sistemului nervos central sau periferic evidenţiată radiologic (RX, RMN, CT) iar tratamentul cel mai adecvat ar putea fi cel chirurgical sau minimal invaziv.

Diagnosticarea

• Pe baza discuţiilor cu pacientul, examenelor paraclinice, testărilor specifice şi experienţei medicului se pune diagnosticul de certitudine;
• Se evaluează gravitatea problemei şi în funcţie de aceasta se expune şi se discută diversele opţiuni terapeutice invazive, minimal invazive sau non invazive specifice fiecărei situaţii în parte.

Tratamentul chirurgical

• Dacă s-a ajuns la concluzia că este nevoie de o intervenţie chirurgicală medicul va programa împreună cu pacientul data eventualei, intervenţii, va explica în ce constă intervenţia şi riscurile acelei intervenţii.
• După efectuarea intervenţiei chirurgicale va urma o perioadă de recuperare postoperatorie, intra spitalicească pe o perioadă specifică fiecărui tip de operaţie în parte, urmată de o perioadă de recuperare după externare care să refacă individului funcţionalitatea pierdută sau diminuată înainte de intervenţie - la recomandarea chirurgului.

Tratamentul minimal invaziv

• Poate fi sugerat de medic în cazul în care problema nu este destul de gravă pentru a presupune o intervenţie chirurgicală, dar s-ar putea obţine o diminuare a simptomatologiei sau chiar tratarea problemei printr-o astfel de manevră. În acest caz medicul are obligaţia de a vă explica tipicul intervenţiei chirurgicale (în ce constă; paşii pe care îi va face), ce problemă rezolvă, care sunt şansele de reuşită, care ar fi celelalte opţiuni cu motive pro şi contra şi care sunt riscurile acestei intervenţii.

O bună colaborare între neurochirurg şi kinetoterapeut este cheia unei bune recuperări ulteriore. Neurochirurgul ar trebui să ofere pacienţilor un set de contraindicaţii de mişcare absolute (pe tot parcursul vieţii de la acel moment în colo) şi relative (valabile o anumită perioadă de vreme, specifice fiecărui tip de intervenţie chirurgicală în parte) precum şi nişte reguli de viaţă ce ar trebui respectate cu stricteţe. Kinetoterapeutul va trebui să ţină seama de aceste reguli şi să respecte o progresivitate rezultată din conduita de viaţă impusă de medic.

CÂND MĂ DUC LA NEUROLOG?

Neurologia este o specialitate medicală (nechirurgicală) care se ocupă cu problemele apărute la nivelul sistemului nervos. În mod special se ocupă cu diagnosticarea, evaluarea şi tratarea problemelor care interesează sistemul nervos central, periferic şi sistemul nervos autonom, incluzând sistemul circular al acestuia şi efectorii (muşchii).

Neurologul este medicul specialist în neurologie „antrenat” să investigheze, diagnosticheze şi să trateze problemele neurologice.

Problemele de natură reumatismală de la nivelul coloanei vertebrale se pot complica în evoluţia lor cu probleme de natură neurologică (şi invers). De aceea diagnosticul reumatologului trebuie completat, uneori, cu un consult neurologic pentru a evalua situaţia şi adapta tratamentul imediat şi cel pe termen lung.

La neurolog se ajunge fie la trimiterea medicului de familie, a medicului reumatolog sau a medicului de recuperare (după caz), de regulă în momentul apariţiei simptomatologiei specifice problemelor de natură neurologică dintre care se pot aminti – amorţeli, furnicături, pierderea sensibilităţii pe o regiune sau la nivelul unui segment, hiperestezie (sensibilitate foarte crescută, durere doar la atingerea unei suprafeţe de piele, etc.) pe o anumită zonă de piele, pierderea controlului motor conştient al unui segment (nu mai poţi strânge pumnul, ridica mâna, pune piciorul în pământ, sta pe vârfuri, etc. – pt. că nu îţi poţi controla proprii muşchi), etc..

Diagnosticarea

Ø       Se face pe baza unei discuţii cu pacientul, teste şi măsurători (dacă este cazul) şi experienţei medicului;

Ø       Pentru elucidare este nevoie uneori de alte teste sau investigaţii paramedicale, de aceea, dacă aveţi un istoric mai vechi al durerilor de coloană ar fi bine să veniţi cu toate rezultatele investigaţiilor anterioare – RX / RMN / CT, analize medicale, fişe de tratament, programe de recuperare efectuate prin staţiuni etc.

Ø       Dacă diagnosticul nu poate fi de certitudine sau tratamentul intră în competenţa altui specialist (ex. neurochirurg / ortoped, etc.) medicul vă va trimite către un alt medic specialist, conform situaţiei individuale;

Ø       Dacă diagnosticul este de certitudine medicul de neurolog va stabili tratamentul.

Ø       IDEAL ar fi, dacă este vorba de o problemă reumatismală complicată cu o problemă neurologică, ca tratamentul imediat şi pe termen lung să fie stabilit de o echipă de specialişti (reumatolog, neurolog, neurochirurg, medic de recuperare, kinetoterapeut) pt. obţinerea rezultatelor cele mai bune din toate punctele de vedere;

Ø       De regulă, după finalizarea procesului de recuperare este bine să existe un reconsult pt. a se evalua rezultatele obţinute în urma procesului de recuperare

Tratament

Ø       Tratamentul prescris de neurolog este, de regulă, medicamentos;

Ø       Pt. tratamentul de recuperare medicul neurolog vă poate trimite la medicul de recuperare sau direct la kinetoterapeut indicând diagnosticul de certitudine şi contraindicaţiile relative şi absolute de mişcare care vor sugera kinetoterapeutului obiectivele de recuperare şi progresivitatea tratamentului.

CÂND MĂ DUC LA MEDICUL DE RECUPERARE ?

Medicina fizică şi de recuperare este o specialitate medicală care tratează inabilităţile fizice prin mijloace medicale pentru a ajuta pacienţii să poată reveni la o viaţă confortabilă şi activă, în ciuda eventualelor afecţiuni medicale. Obiectivele ei sunt – eliminarea durerii; îmbunătăţirea, menţinerea sau dezvoltarea funcţiilor motorii , a antrenamentului în activităţile cotidiene şi profesionale; testarea funcţională a forţei musculare, mobilităţii articulare, capacităţii respiratorii şi de adaptare la efort dozat şi coordonării.

Competenţele medicului de recuperare sunt extinse, el ocupându-se atât de recuperarea unora din problemele de natură reumatologică, ortopedico-traumatice, neurologice, cât şi a unor situaţii speciale cum ar fi recuperarea post infarct sau în unele forme de hipertensiune arteriale şi lista ar putea continua.

Ideal ar fi ca la medicul de recuperare să veniţi cu o trimitere de la medicul de familie şi  aveţi deja un diagnostic pus de un medic reumatolog. Oricum ar fi, medicul de recuperare are competenţa de a pune un diagnostic în cazul problemelor de coloană şi dacă dânsul crede de cuviinţă, la rândul lui vă poate trimite la un medic specialist ( reumatolog, neurolog, neurochirurg, ortoped, etc.) ulterior.

Dacă este vorba de o problemă mai veche cu o reacutizare – ar fi bine să ajungeţi la medicul de recuperare (acelaşi care v-a tratat anterior, dacă se poate) cât mai repede cu putinţă după apariţia fenomenului dureros. Cu cât diagnosticul este pus mai precoce şi tratamentul începe mai repede cu atât cresc şansele ca recuperarea ulterioară să fie mai rapidă şi cu rezultate mai bune.

Diagnosticarea

Ø       Se face pe baza unei discuţii cu pacientul, teste şi măsurători (dacă este cazul)

Ø       Pentru elucidare este nevoie uneori de alte teste sau investigaţii paramedicale, de aceea, dacă aveţi un istoric mai vechi al durerilor de coloană ar fi bine să veniţi cu toate rezultatele investigaţiilor anterioare – RX / RMN / CT, analize medicale, fişe de tratament, programe de recuperare efectuate prin staţiuni etc.

Ø       Dacă diagnosticul nu poate fi de certitudine medicul de recuperare vă va trimite către un alt medic specialist, conform situaţiei individuale;

Ø       Dacă diagnosticul este de certitudine medicul de recuperare va stabili tratamentul.

Ø       De regulă, după finalizarea procesului de recuperare este bine să existe un reconsult pt. a se evalua rezultatele obţinute în urma procesului de recuperare

Tratamentul

Ø       Medicul de recuperare prescrie tratamentul de fizioterapie (utilizarea factorilor fizici terapeutici – electricitatea, temperatura, presiune, lumina, sunetele,  etc), tratament balnear (după caz şi locaţie), tratament medicamentos conform diagnosticului medical. Poate prescrie şi executa infiltraţii, etc.

Ø       Poate stabili împreună cu kinetoterapeutul momentul optim de începere al tratamentului prin kinetoterapie, obiectivele de recuperare prin gimnastică medicală precum şi contraindicaţiile de mişcare.

Ø       Poate urmări pe termen lung un pacient şi să monitorizeze evoluţia afecţiunii / lor. De aceea este recomandat să vă căutaţi un medic de recuperare la care să apelaţi de fiecare dată când aveţi nevoie.

CÂND MĂ DUC LA REUMATOLOG?

Reumatologia este o specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea problemelor degenerative (fără intervenţii chirurgicale) ale sistemului musculo-scheletal şi ţesutului conjunctiv. Cuprinde un număr mare de entităţi clinice, cunoscute sub numele de boli reumatismale, de regulă, cu implicare sistemică.

Reumatologii sunt specialiştii care tratează în primul rând pacienţii cu probleme localizate, date de deteriorarea articulaţiilor, oaselor, muşchilor, tendoanelor, fasciilor, discurilor intervertebrale dar şi persoanelor cu unele boli cu expresie sistemică (artroze degenerative date de vârstă, lupus, spondilite, alte boli autoimune ale ţesutului conjunctiv cu manifestări osteo-articulare, etc.).

La reumatolog ajungeţi dacă aveţi o problemă degenerativă care trebuie ţinută sub observaţie şi tratată pe termen îndelungat. El trebuie să vă monitorizeze evoluţia pe termen lung şi să vă ghideze atât asupra tratamentului simptomatic imediat cât şi asupra tratamentului cauzal, pe termen mediu şi lung.

La medicul reumatolog ar fi cel mai bine să ajungeţi după un consult al medicului de familie.

Medicul reumatolog se ocupă cu diagnosticarea, evaluarea, luarea în evidenţă şi tratarea problemelor de natură reumatologică. Durerile de coloană, sunt, în marea lor majoritate probleme degenerative (acute sau cronice). Medicul reumatolog va face diferenţa daca problema pt. care v-aţi prezentat este de natura reumatismală sau nu, caz în care vă va trimite specialistului care ar putea elucida cauza durerii.

Diagnosticarea

Ø       Se face pe baza unei discuţii cu pacientul, teste şi măsurători (dacă este cazul)

Ø       Pentru elucidare este nevoie uneori de alte teste sau investigaţii paramedicale – RX,RMN, osteodensitometrie, spirometrie, examene de laborator, etc.

Ø       În funcţie de stadiul de evoluţie al problemei şi de rezultatul testelor anterioare este nevoie de completarea informaţiilor cu examene la alţi medici specialişti;

Tratamentul

Ø       Dacă în urma investigaţiilor realizate diagnosticul este de certitudine, medicul reumatolog va indica schema de tratament cea mai adecvată putând include, după caz, tratament medicamentos, trimitere către un medic de recuperare – pt. tratamentul de fizioterapie, trimitere către kinetoterapie;

Pentru problemele cronice este necesar menţinerea legăturii pacient – medic pentru a putea evalua rezultatul tratamentului, evoluţia afecţiunilor, modificarea tratamentelor viitoare în funcţie de rezultatele anterioare la diferite feluri de terapii, etc.

Rolul medicului de familie în tratarea problemelor de coloană!

 Medicul de familie trebuie să aibă un istoric personal al fiecărui pacient care să cuprindă o imagine de ansamblu asupra tuturor problemelor individului. El poate pune un diagnostic de certitudine în unele situaţii, dar, dacă problema este mai gravă decât domeniul său de expertiză, trebuie să trimită individul la un specialist sau la mai mulţi până se va putea pune diagnosticul de certitudine şi evalua starea reală şi gravitatea problemei. 

Pentru a consuma cele mai puţine resurse - timp, bani, analize, medicamente, etc. - este bine să mergeţi de prima dată la medicul de familie pentru a afla, în funcţie de istoricul personal, cărui specialist să vă adresaţi. altfel, puteţi trece pe la mulţi medici care o sa vă spună că din punctul lor de vedere sunteţi sănătos şi totuşi cu o mulţime de dureri...

Pe baza diagnosticului de certitudine şi a tratamentului indicat de medicul specialist şi ulterior continuat de medicul de familie se poate realiza un program terapeutic şi/sau profilactic pe termen lung. Astfel medicul de familie poate recomanda KINETOTERAPIE ori de câte ori el crede necesar în funcţie de evoluţia individuală. De aceea se recomandă o bună colaborare între terapeut şi medicul de familie pentru o reală evaluare a realităţilor pacientului. Din acest punct de vedere rolul medicului de familie este foarte important în ghidarea persoanei, oferirea consultanţei necesare şi a tratamentului pe termen lung.

CE MEDIC SPECIALIST (medicină alopată) AR TREBUI SĂ CONSULT DACĂ AM DURERI DE SPATE?

Pentru a putea primi o formă de terapie, un tratament adecvat trebuie în primul rând pus un diagnostic. Pentru a primi un diagnostic ar trebui să mergeţi la un medic. Din nefericire sunt peste 400 de posibile cauze ale durerilor de spate care au sau nu legătură directă cu zona dureroasă. De aceea este recomandat un consult iniţial la medicul de familie care să descopere cam care ar fi zona afectată, cam de unde provine durerea, dacă este locală sau iradiată de undeva şi să vă trimită la un medic specialist corespunzător problemei pe care o aveţi. În acest fel scutiţi multă alergătură inutilă, testări scummpe şi nerelevante şi în primul rând timp şi bani.

Dacă se ştie clar că durerile de spate au cauze localizate la nivelul structurii coloanei vertebrale (oase, muşchi, articulaţii, nervi) şi nu sunt dureri iradiate de la organe interne, tumori sau metastaze (vezi cauzele durerilor de spate) atunci schema simplă ar fi: medic de familie → medica specialist (reumatolog / recuperare) → RX/RMN→ medic specialist iniţial pt. interpretare în context şi alegerea unei forme de tratament sau → medic neurolog sau neurochirurg pt. evaluare deficitului motor şi a necesităţii unei intervenţii chirurgicale (invazive sau minimal invazive) → diagnostic de certitudine → tratament → reevaluare medic de familie / medic specialist curant

Specializări medicale ale medicinii alopate relaţionate direct cu durerile de spate

CE AR TREBUI SĂ FACI DACĂ AI DURERI DE SPATE?

Într-o ţară normală în care sistemul de sănătate ar funcţiona, o persoană care are dureri spate nu ar trebui să intre pe internet să se informeze despre ce ar trebui să ştie şi ce nu, pentru că ar fi corect informată şi ghidată de la bun început. Dar nu suntem într-o ţară normală. Asta nu înseamnă că se poate face un tratament eficace dacă pacientul nu este corect diagnosticat. Mai mult, tratamentul la domiciliu cu leacuri băbeşti, făcut după ureche sau canalizat de persoane care nu au competenţele necesare fac ca bolile să se agraveze şi să se ajungă la medic când deja nu se mai pot face prea multe… Deci, dacă aveţi o durere de spate primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să OBŢINEŢI UN DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE DAT DE UN MEDIC SPECIALIST. Apoi urmaţi un tratament adecvat diagnosticului. Este bine să va informaţi despre ce presupune acel diagnostic – ce se strică, cum, ce a determinat problema, cum se poate ţine sub control, poate recidiva, etc. şi care sunt posibilităţile de tratament imediat şi pe termen lung. Ignoranţa este duşmanul cel mai mare. Este greu să te informezi în timp real. Lucruri noi apar tot timpul şi nu toţi cei pe care îi ştiţi sunt la curent cu ele. De aceea este nevoie şi de o a doua opinie. Fiţi siguri că tratamentul pe care îl veţi face este cel mai bun pt. dvs. Informaţi-vă! Dar nu omiteţi din lipsă de timp sau de bani să apelaţi la un specialist pentru a diagnostica şi trata corect. Aceste omisiuni, în timp, vă vor costa mai scump!

În acest moment există mai multe modalităţi de a vă diagnostica şi trata pentru dureri de spate. Puteţi alege medicina clasică sau alopată, medicina alternativă sau tradiţională chineză, fitoterapia, homeopatia, biofeed-back-ul (ca metodă de diagnostic şi tratament) sau terapiile complementare. 

Paşii pe care o persoană cu dureri de coloană ar trebui să-i facă, din punctul de vedere al medicinii alopate, ar fi următorii:

1.      diagnosticare / reverificarea/reevaluarea diagnosticului (pt. cei cu probleme vechi, cronice)

Ø       diagnosticul poate fi pus de un medic specialist reumatolog, medic de recuperare sau balneo-fizioterapeut, iar în situaţii speciale când gravitatea o cere, medic neurolog sau neurochirurg

Ø       pentru elucidarea stadiului de evoluţie actual e posibil să fie nevoie de alte forme de investigare cerute de medicii specialişti în funcţie de realitatea fiecărei persoane în parte cum ar fi radiografii (RX), RMN (rezonantă magnetică nucleară), CT (tomografie computerizată), osteodensitometrie, etc. Rezultatele acestor investigaţii trebuie păstrate de-a lungul timpului pe baza lor putându-se evalua evoluţia afecţiunii şi alege forma de terapie adecvată.

Ø       Eliminarea posibilităţii ca durerile resimţite să vină de la alte probleme de sănătate care nu legătura cu structurile neuro – osteo – mio – articulare ale coloanei vertebrale sau ale membrelor.

2.      informare cu privire la diagnostic – persoana trebuie să înţeleagă ce are, în ce stadiu este problema şi care sunt opţiunile terapeutice imediate sau pe termen lung:

Ø       ce presupune afecţiunea – unde este localizată, ce se strică, cum şi de ce;

Ø       care sunt stadiile de evoluţia, în ce stadiu este afecţiunea şi care sunt opţiunile terapeutice specifice situaţiei personale

Ø       care sunt factorii care o agravează – ce nu trebuie sau nu are voie să facă şi pt. ce perioadă

Ø       dacă există tratament profilactic – pentru a preveni recidivele sau agravării stării de fapt şi în ce constă acest tratament

Ø       care sunt opţiunile de tratament imediat şi pe termen lung şi căror scopuri se adresează fiecare decizie terapeutică

3.      stabilirea împreună cu medicul curant a unui program de tratament imediat sau pe termen lung

4.      reevaluarea / reverificarea din timp în timp a stadiului de evoluţie al afecţiunii

Schema simplă ar fi: medic de familie → medica specialist (reumato / recuperare) → RX/RMN→ medic specialist iniţial pt. interpretare în context şi alegerea unei forme de tratament sau → medic neurolog sau neurochirurg pt. evaluare deficitului motor şi a necesităţii unei intervenţii chirurgicale (invazive sau minimal invazive) → diagnostic de certitudine → tratament → reevaluare medic de familie / medic specialist curant

CE ESTE DUREREA?

DUREREA NU EXISTĂ! Daca lumina, presiunea, temperatura, elongaţia, sunetul  sunt stimuli care vin din exteriorul sau interiorul corpului, durerea în sine nu este altceva decât o interpretarea a creierului a unor valori peste limita considerată „normală” a acestor stimuli. Cu alte cuvinte orice informaţie - stimul intern sau extern care vine de la organele de simţ sau receptori ce devine mai intensă decât un anumit prag se transformă într-o senzaţie dureroasă.  Astfel căldura puternică produce senzaţia de durere şi arsură, presiunea produce durere, rupturi de ţesuturi, dilacerări sau fracturi şi aşa mai departe. Durerea există doar în mintea individului şi poate fi considerată în egală măsură un semnal de alarmă benefic şi un factor stresant.

Percepţia individuală a durerii poate fi influenţată de o mulţime de factori dintre care mai importanţi ar fi:

• sexul (femeile percep diferit durerea faţă de bărbaţi);
• rasă / etnie / naţionalitate (prin testările pe grupuri mari de oameni s-au constat diferenţe semnificative în percepţia unei senzaţii şi interpretarea ei ca fiind dureroase)
• gradul de educaţie (persoanele cu o activitate preponderent intelectuală sunt mai sensibile la durere decât persoanele care au o activitate profesională preponderent fizică şi în condiţii grele);
• gradul de oboseală/stres (percepţia durerii este mai acută la persoanele care nu se pot odihni, dormi, relaxa, la persoanele supuse în mod constant la stres sau aflate în cură de slăbire);
• starea emoţională (o persoană nervoasă, iritată, amărâtă, depresivă percepe durerea mai acut decât una relaxată, calmă, destinsă, optimistă);
• proiecţiile emoţionale ale durerii mai ales în cazul unor dureri cronice sau repetitive raportate la experienţa anterioară a individului;
• semnificaţia individuală a durerii şi interpretarea personală a factorului provocator – iscate mai ales din necunoaştere şi presupunere;

Este durerea un factor pozitiv sau negativ?

În esenţă durerea poate fi considerat iniţial un factor pozitiv. „Ea spune” corpului (şi utilizatorului acestuia) că ceva rău se întâmplă în teritoriu, că suntem expuşi la ceva periculos pentru organism, că există ceva care riscă să strice echilibrul local, regional sau general. De cele mai multe ori ignorăm durerile mici şi ne speriem de durerile mari. Uneori nici nu realizăm când unele dureri mici, pe care le avem de „o viaţă” devin insuportabile şi ne chinuim abia atunci să luăm măsuri de protecţie!

Se pare că dacă există un factor dureros care determină apariţia durerii mai mult de 3 luni consecutiv neuronii implicaţi în acest proces vor începe să transmită durere şi în absenţa factorului declanşator = cronicizarea durerii. În acest caz durerea nu mai este un factor pozitiv (de apărare sau conştientizare) şi are nevoie de tratament special prescris de un medic specializat în tratarea durerii.

Percepem diferit durerea, asociem tot ceea ce este rău cu ea şi facem orice ca ea să nu apară în viaţa noastră! Dar dacă apare ce e de făcut? În primul rând, înainte de automedicaţie, de suprimarea ei prin pain-killer-e ar trebui să ştiţi care care este cauza durerii şi ce poate fi făcut pentru a preveni agravarea ei sau a o trata. În acest sens informarea personală este esenţială în a întelege Ce e durerea?, Cum apare?, Ce o agravează?, Cum se poate lupta împotriva ei?…

Dacă nu aveţi solide cunoştinţe medicale ar fi bine să mergeţi la un medic care să vă poată diagnostica problema sau problemele care vă provoacă starea de disconfort şi apoi să citiţi despre ele.

Înainte de a merge la medic ar trebui să vă răspundeţi la câteva întrebări:

• De când a apărut durerea?
• Este o durere nouă sau una veche (reacutizată sau doar supărătoare);
• Dacă este nouă – de cât timp a apărut?
• Dacă este veche – când a apărut, cum a variat de-a lungul timpului şi cum este în prezent, ce o accentuează, ce o diminuă?
• Cum se manifestă durerea în ultima perioadă?
• Ce din activitatea / alimentaţia / ignoranţa / accidentele dvs. ar fi putut determina sau accentua durerea?
• Care sunt caracteristicile ei?
• Este acută, puternică, vie, roşie sau este mică/medie ca intensitate, trenantă, sâcâitoare?
• Este bine definită la un punct, o regiune, un teritoriu sau este difuză, greu de localizat?
• Când şi cum se accentuează durerea?
• Vă limitează funcţionalitatea vreunui segment,o regiune, un organ, capacitatea de muncă ori capacitatea de a vă deplasa?
• Încercaţi să evaluaţi pe o scară de la 0 la 10 gradul de disconfort permanent pe care acea durere v-o provoacă!

GRILĂ DE AUTOEVALUARE A DURERII

EFICIENŢĂ – EFICACITATE ÎN TRATAMENTUL PROBLEMELOR DE COLOANĂ VERTEBRALĂ - SCURT ISTORIC

Chiar dacă conform DEX-ului sunt sinonime, în literatura anglo-saxonă şi mai exact în literatura americană se face o netă diferenţă între ideea de eficienţă şi eficacitate. Conform acesteia

•  Eficienţa se raportează la costuri şi reprezintă rezultatul optim care se poate obţine investind doar suma „X” ,
• Eficacitatea se raportează la rezultat  şi ar fi obţinerea maximului de rezultat indiferent de costuri.

IDEAL ar fi ca ceva eficient să fie şi eficace (adică suma X să dea şi maximul de rezultat posibil în prezent dar şi pe termen lung). În realitate se încearcă atingerea eficacității prin diversificarea şi dezvoltarea de tehnici şi metode mai eficiente. Pentru domeniul sanitar eficienţa şi eficacitatea se calculează în funcție de costul social (cât pierde societatea, patronul, persoana dacă individul suferind este scos din producţie pentru o anumită perioadă de vreme, cu o anumită periodicitate). Aici ar fi interesant de urmărit istoria apariţiei şi dezvoltării ideii de asigurare medicală de-a lungul timpului.

Iniţial durerile de spate erau tratate relativ empiric cu strâns din dinţi şi muncit până la epuizare apoi urmată de o perioadă de stat la pat. Când nu te mai puteai da jos din el şi nu mai puteai merge la serviciu erai dat afară şi locul tău era preluat de cineva mai tânăr şi mai în putere – asta până au apărut sindicatele şi … concediile medicale. Odată cu apariţia şi permanentizarea durerilor de coloană locul de muncă trebuia schimbat şi de aici o serie de tragedii personale şi chiar sociale. În aceste condiţii s-a ivit necesitatea apariției şi dezvoltării pe scară largă a terapiilor durerilor de spate.

 La un moment cercetările medicale au scos la iveală că durere locală, contractura musculară şi inflamaţia pot fi influenţate / tratate prin medicamente (ceea ce a urmat a fost o dezvoltare fantastică a domeniului farmaceutic) dar şi prin folosirea  curentului electric observându-se că anumite ţesuturi răspund diferit la stimularea electrică. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat treptat electroterapia care poate avea, printre altele, efect antialgic (diminuă durerea) antiinflamator, relaxator,  trofic local (hrăneşte zona prin intensificarea circulaţiei locale), etc. – tratând, de regulă, efecte.  În paralel, oarecum, a evoluat şi arta chirurgicală şi  au apărut o serie de tipuri de intervenţii chirurgicale care să trateze cauzele durerilor de spate.

Efectele pe termen lung nu au fost cele scontate. Medicaţia antialgică – antiinflamatorie are ca efecte secundare probleme digestive dintre care gastrita şi ulcerul gastric sunt cele mai frecvente. Electroterapia folosită în mod repetat alterează modul de transmitere electrică la nivelul nervului şi de aceea există un nr. maxim de proceduri ce pot fi folosite per şedinţă /tratament /an. Mai mult, aceste terapii tratau doar simptomatologia, cauzele reale fiind „amorţite” -  de aceea unele dureri reapăreau regulat şi din ce în ce mai des până când intervenţia chirurgicală devenea inevitabilă. Astfel se măreau destul de mult costurile per pacient suportate de „societate”, pentru intervenţiile chirurgicale clasice nu existau destui neurochirurgi care să facă faţă cererii iar costurile operatorii erau în creştere. Mai mult, primele tipuri de operaţii cu extirparea totală a discului intervertebral (pentru herniile de disc - de exemplu) creau ulterior un dezechilibru care putea duce la o altă hernie de disc în timp, la un procent considerabil dintre cei operaţi ceea ce presupunea o nouă operaţie şi deci un nou cost social.  Astfel s-au dezvoltat specializări conexe ( neinvazive -  kinetoterapia/gimnastica medicală, terapii manipulative – chiropractica, osteopatia, terapii manuale ortopedice, yumeiho,etc., sau minimal invazive – în continuă dezvoltare) care nu au efect imediat precum operaţia, dar care pot preveni agravarea problemelor şi uneori trata cauza durerilor scopul fiind să îmbunătăţească eficienţa tratamentului pe tot parcursul vieţii pacientului.

Pentru a preveni dezechilibrele date de operaţii, a prelungi efectele electroterapiei dar şi pentru a preveni apariţia, dezvoltarea sau agravarea problemelor posturale care duc la apariţia ulterioară a durerilor de coloană a  apărut gimnastica medicală – terapia prin mişcare (transformată ulterior în kinetoterapie şi chiar în ştiinţă – kinesiologie),– care tratează de regulă CAUZELE neuro-musculo-articulare ale durerilor de coloană.  Problema acestei terapii este că rezultatele apar mai lent, chiar dacă efectele sunt de lungă durată şi necesită un efort susţinut de voinţă şi autocontrol din partea pacientului. De-a lungul timpului s-a observat că persoanele care fac kinetoterapie în mod regulat pot să nu ajungă niciodată la operaţie şi nu mai au nevoie de medicaţie antialgică sau de fizioterapie. În schimb unele persoane au nevoie de un ajutor imediat.

Din necesitatea efectelor rapide s-au redescoperit şi dezvoltat (până la stadiul de artă) diverse terapii manipulative  cum ar fi chiropractica, osteopatia, terapia manuală ortopedică, etc. care se adresează cauzelor intime articulare şi conjunctive generatoare ale problemelor de coloană (şi nu numai) cu mult înainte de a ajunge să fie grave şi să necesite intervenţie chirurgicală sau chiar tratament fizioterapeutic. În acest fel – dacă problema era descoperită destul de devreme şi se combina terapia manipulativă cu kinetoterapia şi modificarea atitudinilor negative  raportul eficienţă/eficacitate se apropia de ideal. Dar pentru cei cu probleme vechi, cronice scorul nu le este nici azi  favorabil şi de aceea este în dezvoltare domeniul chirurgical atât din punctul de vedere al operaţiilor considerate azi „clasice” invazive (cu apariţia unei oferte generoase de proteze de disc şi de metode cu impact biomecanic scăzut asupra coloanei vertebrale per ansamblu) cât mai ales al intervenţiilor de tip „minimal invaziv” prin care se încearcă o diminuare marcată a durerilor prin tratarea cauzei cât mai local şi cât mai rapid pentru a scădea cât mai mult timpul de spitalizare, nevoia de terapie ulterioară şi deci costurile sociale asociate unui singur pacient. Cu toate acestea încă aceste metode invazive sunt foarte scumpe iar efectul lor nu este, de cele mai multe ori, cel scontat pe termen lung.

Idealul încă nu a fost atins.

Mai sunt încă sunt de descoperit dar şi de dezvoltat tehnici şi metode fie invazive, minimal invazive sau neinvazive. De aceea o bună informare a pacientului este extrem de importantă pentru a înţelege care sunt opţiunile lui în acest moment direct proporţional cu vechimea problemei lui, gravitatea ei şi stadiul de disconfort permanent pe care problema o produce.