30 mar. 2011

CE AR TREBUI SĂ FACI DACĂ AI DURERI DE SPATE?


Într-o ţară normală în care sistemul de sănătate ar funcţiona, o persoană care are dureri spate nu ar trebui să intre pe internet să se informeze despre ce ar trebui să ştie şi ce nu, pentru că ar fi corect informată şi ghidată de la bun început. Dar nu suntem într-o ţară normală. Asta nu înseamnă că se poate face un tratament eficace dacă pacientul nu este corect diagnosticat. Mai mult, tratamentul la domiciliu cu leacuri băbeşti, făcut după ureche sau canalizat de persoane care nu au competenţele necesare fac ca bolile să se agraveze şi să se ajungă la medic când deja nu se mai pot face prea multe… Deci, dacă aveţi o durere de spate primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să OBŢINEŢI UN DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE DAT DE UN MEDIC SPECIALIST. Apoi urmaţi un tratament adecvat diagnosticului. Este bine să va informaţi despre ce presupune acel diagnostic – ce se strică, cum, ce a determinat problema, cum se poate ţine sub control, poate recidiva, etc. şi care sunt posibilităţile de tratament imediat şi pe termen lung. Ignoranţa este duşmanul cel mai mare. Este greu să te informezi în timp real. Lucruri noi apar tot timpul şi nu toţi cei pe care îi ştiţi sunt la curent cu ele. De aceea este nevoie şi de o a doua opinie. Fiţi siguri că tratamentul pe care îl veţi face este cel mai bun pt. dvs. Informaţi-vă! Dar nu omiteţi din lipsă de timp sau de bani să apelaţi la un specialist pentru a diagnostica şi trata corect. Aceste omisiuni, în timp, vă vor costa mai scump!

În acest moment există mai multe modalităţi de a vă diagnostica şi trata pentru dureri de spate. Puteţi alege medicina clasică sau alopată, medicina alternativă sau tradiţională chineză, fitoterapia, homeopatia, biofeed-back-ul (ca metodă de diagnostic şi tratament) sau terapiile complementare. 


Paşii pe care o persoană cu dureri de coloană ar trebui să-i facă, din punctul de vedere al medicinii alopate, ar fi următorii:

1.      diagnosticare / reverificarea/reevaluarea diagnosticului (pt. cei cu probleme vechi, cronice)
Ø       diagnosticul poate fi pus de un medic specialist reumatolog, medic de recuperare sau balneo-fizioterapeut, iar în situaţii speciale când gravitatea o cere, medic neurolog sau neurochirurg
Ø       pentru elucidarea stadiului de evoluţie actual e posibil să fie nevoie de alte forme de investigare cerute de medicii specialişti în funcţie de realitatea fiecărei persoane în parte cum ar fi radiografii (RX), RMN (rezonantă magnetică nucleară), CT (tomografie computerizată), osteodensitometrie, etc. Rezultatele acestor investigaţii trebuie păstrate de-a lungul timpului pe baza lor putându-se evalua evoluţia afecţiunii şi alege forma de terapie adecvată.
Ø       Eliminarea posibilităţii ca durerile resimţite să vină de la alte probleme de sănătate care nu legătura cu structurile neuro – osteo – mio – articulare ale coloanei vertebrale sau ale membrelor.
2.      informare cu privire la diagnostic – persoana trebuie să înţeleagă ce are, în ce stadiu este problema şi care sunt opţiunile terapeutice imediate sau pe termen lung:
Ø       ce presupune afecţiunea – unde este localizată, ce se strică, cum şi de ce;
Ø       care sunt stadiile de evoluţia, în ce stadiu este afecţiunea şi care sunt opţiunile terapeutice specifice situaţiei personale
Ø       care sunt factorii care o agravează – ce nu trebuie sau nu are voie să facă şi pt. ce perioadă
Ø       dacă există tratament profilactic – pentru a preveni recidivele sau agravării stării de fapt şi în ce constă acest tratament
Ø       care sunt opţiunile de tratament imediat şi pe termen lung şi căror scopuri se adresează fiecare decizie terapeutică
3.      stabilirea împreună cu medicul curant a unui program de tratament imediat sau pe termen lung
4.      reevaluarea / reverificarea din timp în timp a stadiului de evoluţie al afecţiunii


Schema simplă ar fi: medic de familie → medica specialist (reumato / recuperare) → RX/RMN→ medic specialist iniţial pt. interpretare în context şi alegerea unei forme de tratament sau → medic neurolog sau neurochirurg pt. evaluare deficitului motor şi a necesităţii unei intervenţii chirurgicale (invazive sau minimal invazive) → diagnostic de certitudine → tratament → reevaluare medic de familie / medic specialist curant

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cititi deasemeni si